Vineri, 27 aprilie 2012. Un an.

Dundi este cu mine de un an. Nu stiu cum sa spun altfel. Si oricum nu stiu prea bine cum sa exprim cat de mult il iubesc si cat de mult ma bucur ca a intrat in viata mea, in modul ala ciudat in care a intrat. Intre timp am ajuns sa ne cunoastem mai bine (ceea ce nu inseamna ca neaparat ma si asculta mereu). Stiu ca ii place sa manance mere si castraveti, stiu ca atunci cand doarme viseaza mult, scheauna si da din labute, stiu ca inca ii este frica  de tunete, dar se linisteste daca il iau in brate. Stiu ca ii plac mai mult barbatii decat femeile, de asta simt uneori nevoia sa ii aduc aminte ca eu sunt mama lui. Stiu ca se bucura cand vin acasa, pentru ca sare de-a dreptul pe mine in loc de salut si stiu ca cel mai mult ii place sa stea la picioarele mele, sub birou, cand lucrez. Ii place cand ma intind langa el pe salteluta si isi pune capul pe bratul meu, oftand...
Evident, stiu si lucuri neplacute. Stiu ca lasa enorm de mult par din care probabil am inghitit deja cantitati apreciabile, care apare la mine in farfurie de te miri unde, si ca nu stiu ce sa ma mai fac cu curatenia. Stiu ca nu ii place sa faca dus, dar nu are de ales. Stiu ca dupa ce mananca mere is castraveti trebuie sa aerisesc ore intregi, si mai stiu ca inca nu este delooc sociabil cu alti caini si se lasa cu latraturi si muscaturi daca nu il tin departe de ei. La fel mai stiu si ca nu trebuie sa mut lucrurile in casa, pentru ca se ciocneste de ele si chiar si asa, cu lucrurile la locul lor este uneori dezorientat si mai da cate un nasuc sau cate un cap de vreun colt de mobila.
Stiu ca mi-am propus sa il invat una alta si ca nu am avut inca timp, si imi pare tare rau pentru asta. Insa stie deja de hop (stie ca urmeaza o denivelare si e atent cum calca) si stop (inseamna ca e ceva in fata si trebuie sa se opreasca, sa nu cumva sa se loveasca). Si sper din tot sufletul ca stie cat de mult il iubesc...

21.02. A patra zi fara Dundi

Azi de dimineata m-am trezit pentru a patra oara fara Dundi. Imi este tare dor de el si ma intreb oare cum se simte, daca nu cumva se simte singur si daca nu crede ca l-am parasit...
De cate ori am avut internet am stat cu ochii pe el pe camera web de la hotel. Pot vedea ce face, cum doarme... Ieri am avut senzatia ca era trist... Dar poate ca eram influentata de propria mea tristete. Oricum, deja ma gandesc ce o sa facem cand o sa fim iar impreuna.

17.02. Fara Dundi

E tare ciudat sa vin acasa si sa nu ma intampine nimeni. E tare ciudat sa stau la birou si sa nu se inghesuie nimeni intre picioarele mele si picioarele mesei. Si e tare ciudat sa nu am cui sa ii soptesc la ureche Te iubesc.
Dundi a ramas la Pet Hotel. Sunt convinsa ca o sa aiba grija de el acolo, dar mi-ar fi placut mai mult sa il pot lua cu mine... Insa ma asteapta un drum lung cu masina si o perioada nu tocmai usoara. Ar fi fost un chin si pentru el. Plange pe masina, vomita... La destinatie o sa stam cateva zile intr-o casa cu alti caini, unde sigur ar iesi cu certuri pentru ca Dundi reactiaoneaza asa de dificil in prezenta altor caini... Da, stiu ca ar fi fost tare greu, dar am fi fost impreuna... Nici eu nu stiu cum e mai bine. O sa se obisnuiasca acolo, sunt sigura, cred ca cea mai trista si necajita in toata povestea asta sunt eu. Si da, sunt suparata pentru ca Silva are voie sa vina cu noi si Dundi nu... Cica nu gasim cazare cu doi caini, ea nu vomita pe masina, ea nu se cearta cu alti caini...
Dumnezeu stie ce o sa fie dupa calatoria asta, dar eu un lucru stiu sigur. Nu ma mai despart de Dundi niciodata...