Dimineata am consacrat-o cumparaturilor. Dundi a primit castronase noi, numai pentru el, am cautat si o paturica sau o perna pe masura lui, dar din pacate nu am gasit. A primit si mancarica numai pentru el, chiar si sampon pentru baita ce avea sa urmeze... probabil o aventura, cine putea sa stie cum va reactiona la baita?
Am ajuns in sfarsit la cabinet. Se stia deja de ce, si in scurta vreme a fost adus si Dundi. Am stabilit ultimele detalii ale tratamentului cu doctorita minunata care s-a ocupat de el, apoi a trebuit sa stea cuminte la masurat, pentru o zgarda. S-a ales cu un ham, mai comod decat o zgarda obisnuita. A fost dus in curte.... si am ramas amandoi.
Neobisnuit cu lesa, nu l-am putut urni la inceput din loc. Asa ca Dundi a fost purtat in brate pana la masina. S-a lasat ridicat, s-a lasat carat fara cea mai mica impotrivire. Cine stie, poate i-a si placut. :-)
Urmatoarea aventura... in masina. Nu vroia sa stea pe podea in fata scaunului. Nu vroia sa stea pe scaun. Era nelinistit si incerca mereu sa ajunga la mine in brate, ceea ce a si reusit. Trebuie sa recunosc ca mi-a fost putin teama in momentul in care eram prinsa intre scaun si capul acela de catel cu gura deschisa si coltii mari la un centimetru de nasul meu... Pana la urma, dupa multa chinuiala Dundi a ajuns pe bancheta din spate, apoi tot pe podea, dar in spate. I-am dat drumul la clima, sa nu-i fie cald, si cumva am ajuns acasa, desi in apropiere de casa mai mult era in fata decat in spate, calare pe mine. La final iar aproape ca era in bratele mele, nici macar nu am mai putut parca asa cum trebuia din cauza lui. Devenise nelinistit si am iesit repede din masina. Avea si el o problema.... Desi i-a luat mult sa ii gaseasca un locusor sa o rezolve.
In brate pe scari... 14 kg... noroc ca e doar un etaj, si... acasa! Silva l-a latrat, l-a marait si s-a uitat urat la el. Ce sa faca mai mult? A facut pe suparata, dar Dundi trebuia sa ramana la noi. Trebuia.
A inceput prin a inspecta locul. Nevazand aproape nimic, s-a lovit cu nasucul de toate cele de prin casa. Apoi a descoperit balconul, unde si-a terminat trebusoarele... Hmmm.... Nu ar fi bine sa devina un obicei asta. Era vital sa se comporte bine, ca sa poata ramane la noi cat mai mult posibil. Pana a ajuns si "taticul" acasa, terminase, eu curatasem, si credeam ca totul va fi in regula. Nicidecum. El mai avea inca din trebusoara lui (ori mancase prea mult, ori nu o mai rezolvase de mult), apoi... alta boacana... A vomitat. Si nu putin. Din fericire tot pe balcon. Deja imi era teama ca nu o sa iasa bine. Totul a fost curatat, el s-a linistit putin, apoi a urmat dusul. Bineinteles ca nu i-a placut si de-abia am reusit in doi sa il spalam, dar trebuie sa recunosc ca nu a dat sa muste, nu a fost agresiv. Doar nu ii era pe plac activitatea. Insa dupa 15 minute era un catel ca nou. De atunci se scutura intr-una, desi i-am explicat ca l-am uscat suficient de bine.
Nu a mai primit de mancare dupa incidentul de pe balcon, iar seara am iesit afara. A fost greu, nu stia sa mearga in lesa, jumatate din drum l-am dus in brate, dar a rezolvat ce a a vut de rezolvat si nu a facut nimic in casa. A fost foarte linistit, si-a cautat un loc unde sa se aseze si a motait, poate bucuros ca si-a gasit un locusor. Dragul de el...
In casa se vorbeste despre necesitatea urgenta a gasirii unui camin permanent pentru el. Eu insa imi doresc cu totul altceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu