Dimineata a venit din nou vremea lesei. A fost mai usor decat ieri, Dundi s-a comportat exemplar. A facut tot ce trebuie sa faca un catel cuminte si bineinteles ca pe scari a fost carat din nou in brate. Deja am facut febra musculara...
Apoi a trebuit sa plec pentru vreo trei ore. M-am gandit mult la el si de-abia asteptam sa ma intorc acasa, sa il vad, sa il iau in brate. Stiam deja de dimineata cum are loc o revedere, pentru ca dupa o vreme se dusese in sufragerie si adormise acolo. Cand m-am trezit si m-am dus la el, cum i-am dat Buna dimineata a si sarit in sus, a inceput sa dea tare tare dincoada si numai cat nu a fugit spre mine. M-am lasat in genunchi, la el, si numai cat nu s-a urcat cu totul pe mine, dand din coada foarte bucuros si parca rugandu-se sa fie mangaiat, cuibarindu-si boticul pe unde apuca, doar sa fie cat mai aproape.
Asa a fost si cand m-am intors acasa. Cu o mica exceptie. In mijlocul sufrageriei fusese uitat un scaun, in alta pozitie decat de obicei, asa ca in bucuria lui si nevazandu-l, a intrat in plin in el. Dragul de Dundi... Dar cata mangaiala si cata joaca apoi!
Apoi au urmat problemele cu Silva. O labuta umflata, i-a curs sange din nas, toata dupa masa petrecuta la veterinar... Oare e din cauza stresului? Oare e suparata ca e Dundi la noi? Silva e o scumpa, dar de la ea te poti astepta oricand la reactii de genul asta. In final a primit medicamente si verdictul a fost ca nu este obligatoriu sa fie din cauza lui Dundi... Dar oare o sa vrea "taticul" sa il mai tolereze pe Dundi atata vreme cat exista si cel mai mic pericol ca Silva sa sufere? Bineinteles ca s-a vorbit despre gasirea unui stapan pentru el...
Am fost foarte trista toata ziua. Nu as vrea ca Dundi sa plece. Mi-e prea drag.
Acasa... nebunia revederii, ca de obicei. Mutasem scaunul, asa ca nu au mai existat incidente. Am tratat-o si pe Silva, m-am jucat si cu ea, am rugat-o frumos sa il accepte pe Dundi, i-am explicat cat este de important pentru mine. A facut pe suparata toata ziua, insa pe seara incepuse sa il miroasa putin... sa vada cine e...
Plimbarea de dupa masa a fost dificila. Era frumos la soare, asa ca am lungit-o, intrand si pe teritoriul unor maidanezi. Daca pe Silva o suportau, nu la fel au stat lucrurile si cu Dundi. Unul a inceput sa il latre destul de agresiv, aproape ca a si dat sa muste. Dundi a dat sa muste inapoi, dar imediat a batut in retragere. S-a lipit literalmente de roata unei masini si tremura de frica, de abia am reusit sa il dezlipesc de acolo ca sa il iau in brate. Offf...
Insa acasa a descoperit un os uitat de Silva (pentru ea nu mai era bun) si s-a asezat pe devorat. Pentru el era suficient de interesant. Nu s-a lasat pana nu l-a terminat. Era atat de scump cu osul lui intre labute, muncind la el!
Abia dupa ce osul a fost gata a urmat partida de mangaieli si dragalasenii. Balconul nu a mai fost azi atat de interesant, in schimb ne-am gasit locul preferat. Exact in usa dintre camere, ca sa nu poata trece nimeni dintr-o parte in alta fara stirea lui... :-)
Seara. De ce plange Dundi? I-o fi foame? Exact! Dupa ce a mai primit o portie de mancarica a fost totul bine. Si iar au urmat mangaielile si imbratisarile. E un lipicios!
Plimbarea de seara - iar fara probleme. Nu imi vine sa cred cat de repede a invatat sa umble in lesa si sa nu faca in casa! Inca e tare sperios, si cum nu vede, se loveste cu nasucul de toate lucrurile de pe strada, daca nu sunt atenta si nu il feresc la timp. Cateodata ma pufneste rasul, insa imi pare tare rau de el. O sa mergem in curand la oftalmologie la control, sa vedem daca se pote face ceva.
Si s-a facut tarziu. Noapte buna, draga Dundi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu